În general, discuţiile dintre oameni se realizeazã începând de la câteva domenii care sunt tot timpul în actualitate. Bãrbaţii discutã cel mai adesea despre sport, politicã, afaceri. Femeile discutã despre viaţa de familie, sãnãtate, bani şi nu ştiu dacã bârfele pot fi încadrate într-un anumit domeniu; sã spunem viaţa cotidianã. Oricum, dacã apuci sã vorbeşti cu un om mai mult decât nişte simple banalitãţi, cu siguranţã cã vei ajunge şi la subiectul religie. Pentru unii religia poate fi un subict de actualitate. Apar tot felul de grupãri religioase, care sunt atractive prin simplitatea lor, prin senzualitate, prin provocarea exageratã a sentimentelor sau ocultism. Pentru alţii religia este un subiect tabu. Sunt şi din aceia care spun cã sunt agnostici pentru a-şi linişti subconştientul care mereu le aminteşte de existenţa lui Dumnezeu prin întrebarea: ,,Dacã totuşi existã Dumenzeu?”
Oricum, existã situaţii în viaţã când chiar fãrã sã intenţioneze omul intrã în contact cu o formã de religie. Pãrinţii te duc la preot pentru botez, cã doar suntem creştini; la sãrbãtori: la Paşte, hai şi la Crãciun, ca sã ne meargã bine şi sã fim sãnãtoşi. Mai apoi te vezi în faţa altarului cu alesul sau cu aleasa inimii ca sã primeşti binecuvântarea preotului. Poate te mai întâlneşti cu preotul la o spovedanie când îi spui vrute şi nevrute cã îl faci pe bietul om ori sã-şi facã într-una cruci, ori sã adoarmã pentru cã lista de pãcate nu se mai terminã. Oricum e obişnuit el cu de-astea. Treci pe lângã bisericã, îţi faci pios cruce, cã doar aşa te-a învãţat bunica. Pânã la ziua ,z’, adicã atunci când auzi cã toţi spun cu referire la tine: ,,Dumnezeu sã-l (s-o) ierte!”, nu prea mai ai de-a face cu preotul şi Biserica. Dar totuşi, Dumnezeu unde rãmâne?
Când vorbim de religie, care este primul lucru care ne vine în minte? Sã spunem: preotul. Nu. Poate Biserica… sau poate crucea, nişte icoane… Bine, un exerciţiu bun, dar care este rostul tuturor acestora? Credeam cã religia îl are în vedere pe Dumnezeu. Dacã gândim obiectiv, toate acestea în loc sã ne facã sã ne gândim la Dumnezeu, ne duc cu gândul total în altã parte: la nişte clãdiri monumentale sau la persoane cu haine şi cu bãrbi lungi.
Înţelegerea curentã despre religie este una deosebit de simplistã: ritual învãluit în mister sau mai nou, nişte practici care sã te facã sã te simţi bine. Dar oare aceasta nu este o concepţie egocentricã despre religie? Sã observãm totuşi câteva jaloane ca sã ne facem o idee despre ce este religia.
1. Religia are de-a face cu atenţia noastrã
Spre ce ne îndreptãm atenţia? Ce ne preocupã? Întotdeauna mai mulţi oameni care au aceleaşi preocupãri tind sã formeze un grup. Ceea ce ne preocupã, aceea ne reprezintã. Poţi sã faci din carierã religia ta, poţi sã faci din iubita sau iubitul tãu religia ta sau de ce nu din hobby-ul tãu. Ceea ce te preocupã cel mai mult este religia ta. ,,Aşa vobeşte Domnul, Dumnezeu: ,Întoarceţi-vã, şi abateţi-vã de la idolii voştri, întoarceţi-vã privirile dela toate urâciunile voastre! (Ezechiel 14:6)” Atenţia omului este adesea îndreptatã spre idoli, dar Dumnezeu doreşte atenţia noastrã, pentru cã El este Singurul Dumnezeu Adevãrat. ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vã la Mine cu toatã inima, cu post, cu plînset şi bocet! 13 Sfîşiaţi-vã inimile nu hainele, şi întoarceţi-vã la Domnul, Dumnezeul vostru. Cãci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung rãbdãtor şi bogat în bunãtate, şi-I pare rãu de relele pe cari le trimete. (Ioel 2:12-13)”
2. Religia are de-a face cu dorinţa omului de a-L cãuta pe Dumnezeu
O definiţe simplã a religiei ar fi: modul în care un grup de oameni se închinã lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este în centrul atenţiei. Dumnezeu este scopul religiei. Dumnezeu este cauza religiei. Sfântul apostol Pavel spune: ,,Fiindcã ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, cãci le-a fost arãtat de Dumnezeu. (Romani 1:19)” Dumnezeu a pus în om dorinţa de a-L cãuta pe El, de a I se închina Creatorului şi mai mult decât orice de a avea o relaţie cu El. Religia are de-a face cu dorinţa omului de a-L cãuta pe Dumnezeu.
,,Cãutaţi pe Domnul cîtã vreme se poate gãsi; chemaţi-L, cîtã vreme este aproape. Sã se lase cel rãu de calea lui, şi omul nelegiuit sã se lase de gîndurile lui, sã se întoarcã la Domnul care va avea milã de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând. (Isaia 55:6-7)” ,,Cãutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, cãutaţi necurmat Faţa Lui! (1Cronice 16:11)” Cãutarea lui Dumnezeu este esenţialã. Omul trebuie sã-L caute pe Dumnezeu în Biblie. Astfel:
3. Religia are de-a face cu Cartea Sfântã – Biblia
,,Cãutaţi în cartea Domnului, şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una nici alta nu vor da greş, cãci gura Domnului a poruncit lucrul acesta… (Isaia 34:16)” Omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum vrea El sã fie cunoscut. Omul este prea pãcãtos pentru a avea pretenţia sã-L cunoascã pe Dumnezeu cum vrea el: prin ritual, prin incantaţii, tradiţii. Dumnezeu se descoperã prin Scripturã, Biblie. El Însuşi porunceşte cercetarea Bibliei. ,,Cartea aceasta a legii sã nu se depãrteze de gura ta; cugetã asupra ei zi şi noapte, cãutând sã faci tot ce este scris în ea; cãci atunci vei izbândi în toate lucrãrile tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. (Iosua 1:8)” Mântuitorul atrãgea atenţia cã Biblia vorbeşte despre El. Cine vrea sã-L caute pe Dumnezeu, trebuie sã-L caute în Biblie: ,,Cercetaţi Scripturile, pentru cã socotiţi cã în ele aveţi viaţa vecinicã, dar tocmai ele mãrturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)”
4. Religia are de-a face cu realitatea existenţei omului în relaţie cu Dumnezeu
Sã revenim la definiţia religiei. O definiţie mai complexã ar fi: un grup de credinţe care rãspund întrebãrilor fundamentale ale vieţii:
Care este realitatea fundamentalã?
Care este natura lumii?
Care este natura umanitãţii?
Care este problema principalã a umanitãţii?
Care este realitatea de dupã moarte?
Aproape toate religiile au un rãspuns pentru primele patru întrebãri, dar ultima întrebare aratã dacã o religie are sau nu un sistem coerent şi veridic.
Care este realitatea fundamentalã? Marea majoritate a religiilor amintesc de existenţa unui zeu suprem, care acţioneazã în lumea noastrã. ,,Sã ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimã cã numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pãmînt, şi cã nu este alt Dumnezeu afarã de El. (Deuteronom 4:39)” Dumnezeu este acest zeu suprem, El şi numai El.
Care este natura lumii? Lumea a fost creatã de acest zeu suprem, care deţine întreaga putere. ,,Sã ştiţi dar cã Eu sînt Dumnezeu, si cã nu este alt dumnezeu afarã de Mine; Eu dau viaţã şi Eu omor, Eu rãnesc şi Eu tãmãduiesc, ªi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea. (Deuteronom 32:39)”
Care este natura umanitãţii? Omul a fost şi el creat de acest zeu suprem, dar de obicei religiile nu stabilesc scopul omului în lume. Este o deficienţã majorã a religiilor. ,,Aşa vorbeşte Domnul, Sfîntul lui Israel, şi Fãcãtorul sãu: ,Vrea cineva sã Mã întrebe asupra viitorului, sã-Mi porunceascã pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mînilor Mele? Eu am fãcut pãmîntul, şi am fãcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toatã oştirea lor. (Isaia 45:11-12)”
Care este problema principalã a umanitãţii? Aici unele religii acceptã, altele nu acceptã problema pãcatului. Dacã apare într-un sistem religios problema pãcatului, aceastã problemã nu are în vedere divinitatea, ci comunitatea din care face parte omul. Astfel, omul nu pãcãtuieşte împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva comunitãţii. Totuşi, Biblia spune: ,,Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricãrei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricãrei nelegiuri a oamenilor, cari înãduşe adevãrul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18)” Pãcatul este în primul rând împotriva lui Dumnezeu. Omul când pãcãtuieşte, de fapt se rãzvrãteşte împotriva Creatorului Sãu. Tot El este mântuitorul omenirii.
,,Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mîntuitor, alt Dumnezeu afarã de Mine nu este. Întoarceţi-vã la Mine, şi veţi fi mîntuiţi toţi ceice sînteţi la marginile pãmîntului! Cãci Eu sînt Dumnezeu, şi nu altul. (Isaia 45:21-22)”
Care este realitatea de dupã moarte? Aici este problema cea mai mare. Pentru unele religii,
dupã moarte nu mai existã nimic. Pentru altele existã un ciclu de naştere-viaţã-moarte-reîncarnare. Oamenii doresc sã iasã din acest ciclu pentru a dispãrea în absolut. Alte religii spun cã existã un loc paradisiac sau unul de chin. Dar oare ce este dupã moarte? ,,Cãci dacã moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22 ªi dupã cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos. (1Corinteni 15:21-22)”
5. Religia are de-a face cu necesitatea cunoaşterii lui Dumnezeu
Mântuitorul spunea: ,,ªi viaţa vecinicã este aceasta: sã Te cunoascã pe Tine, singurul Dumnezeu adevãrat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.” (Ioan 17:3)
Mântuitorul vorbeşte despre o viaţã veşnicã, o viaţã eternã dupã moarte. Viaţa aceasta este condiţionatã de cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului Isus Christos. Religia are în vedere cunoaşterea lui Dumnezeu. Mântuitorul ştie lucrul acesta.
La ce se referã cunoaşterea lui Dumnezeu? Cunoaşterea lui Dumnezeu oferã rãspuns la primele trei întrebãri. Dumnezeu existã necondiţionat, iar datoritã Lui existã toate lucrurile. El este Creatorul Universului, dar şi al omului. Dumnezeu l-a creat pe om cu un scop bine stabilit: sã ilustreze perfecţiunea Creatorului. De aceea Biblia spune în Genesa 1:26: ,,Apoi Dumnezeu a zis: ,Sã facem om dupã chipul Nostru, dupã asemãnarea Noastrã; el sã stãpâneascã peste peştii mãrii, peste pãsãrile cerului, peste vite, peste tot pãmântul şi peste toate târâtoarele cari se mişcã pe pãmânt’.” Dar omul când a pãcãtuit şi nu a ascultat de Dumnezeu şi a mâncat din fructul interzis în Eden, atunci a decãzut. Ascultarea de diavolul îl face pe om sã-şi piardã scopul pe care l-a stabilit Dumnezeu cu viaţa lui. Dacã omul vrea sã ilustreze frumuseţea, perfecţiunea lui Dumnezeu, atunci el trebuie sã Îl cunoascã pe Dumnezeu, sã aibã o relaţie personalã cu El. Omul trebuie sã-L cunoascã pe Dumnezeu din Scripturã, sã-L vadã în Scripturã, ca sã poatã sã-L imite pe Dumnezeu. Christos L-a descoperit pe Dumnezeu. Cine-L vede, Îl descoperã pe Mântuitorul în Scripturã, Îl cunoaşte pe Dumnezeu.
Cunoaşterea Mântuitorului are de-a face cu ultimele douã întrebãri. Problema principalã a umanitãţii este pãcatul. Omul este o fiinţã înclinatã spre pãcat. Existã în fiecare om germenele pãcatului, care îndeamnã la a face rãul. De multe ori oamenii Îl acuzã pe Dumnezeu de tot rãul care se întâmplã în lume, de toate pãcatele, pentru cã spun ei cã Dumnezeu ar fi putut sau ar putea sã opreascã rãul. Dar oare Dumnezeu este vinovat? Dacã El ar opri rãul ar însemna sã vinã un nou potop, ca acel din vremea lui Noe. Dar El nu doreşte aceasta. El nu vrea sã facã rãu omului. Dumnezeu nu este responsabil de problema pãcatului. Mai mult, El a hotãrât sã rezolve problema pãcatelor noastre trimiţându-L pe Fiul Sãu în lume ca sã moarã pe cruce pentru iertarea pãcatelor noastre. Biblia spune: ,,ªi, dupã Lege, aproape totul este curãţit cu sînge; şi fãrã vãrsare de sânge, nu este iertare. (Evrei 9:22)” Omul ar trebui sã moarã pentru pãcatele sale, dar Dumnezeu doreşte ca omul sã aibã viaţã veşnicã. De aceea Christos a murit în locul nostru. Moartea pe care trebuia sã o murim noi din pricina pãcatelor noastre a murit-o El, deşi nu era vinovat. El a înviat ca noi sã putem avea o viaţã nouã, o viaţã eternã împreunã cu El. Dacã El a murit moartea noastrã, atunci noi trãim viaţa Lui, noi avem viaţã eternã. Pentru aceasta este nevoie de credinţã. ,,Si fãrã credinţã este cu neputinţã sã fim plãcuţi Lui! Cãci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sã creadã cã El este, şi cã rãsplãteşte pe cei ce-L cautã. (Evrei 11:6)”
6. Religia are de-a face cu o viaţã moralã şi cu închinarea
Sfântul apostol Iacov spune: ,,Dacã crede cineva cã este religios, şi nu-şi înfrîneazã limba, ci îşi înşealã inima, religiunea unui astfel de om este zãdarnicã. Religiunea curatã şi neîntinatã, înaintea lui Dumnezeu, Tatãl nostru, este sã cercetãm pe orfani şi pe vãduve în necazurile lor, şi sã ne pãzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:26-27)” Religia are în vedere şi relaţiile interumane. Dumnezeu priveşte modul în care relaţionãm. Dumnezeu doreşte o umanitate moralã. De aceea apostolul subliniazã: ,,sã ne pãzim neîntinaţi în lume.” O religie care promoveazã sau tolereazã imoralitatea ori o viaţã superficialã, acea religie nu urmeazã paradigma stabilitã de Dumnezeu prin Cartea Sfântã, Biblia. Mântuitorul i-a învãţat pe oameni cum sã aibã o viaţã moralã, care sã-L mulţumeascã atât pe Dumnezeu, cât şi pe oameni.
„Fiindcã, mãcar cã au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslãvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţãmit; ci s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fãrã pricepere s-‘a întunecat. S-au fãlit cã sînt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoanã care seamãnã cu omul muritor, pãsãri, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lãsat pradã necurãţiei, sã urmeze poftele inimilor lor; aşa cã îşi necinstesc singuri trupurile; cãci au schimbat în minciunã adevãrul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat fãpturii în locul Fãcãtorului, care este binecuvîntat în veci! Amin. (Romani 1:21-25)” Viaţa moralã este în legãturã cu închinarea. Dacã omul nu are o atitudine de închinare permanentã faţã de Dumnezeu, atunci el riscã sã devinã un om imoral. O atitudine de închinare te face sã fii mereu conştient cã Dumnezeu te vede şi este atent la viaţa ta. Un om care nu este conştient de acest adevãr este tentat sã trãiascã o viaţã imoralã, dezaprobatã de Domnul. Nu ne închinãm doar la bisericã, doar prin rugãciune, prin cântare, prin citirea Bibliei, ci ne închinãm permanent lui Dumnezeu printr-o viaţã total dedicatã Lui.
7. Religia are de-a face cu credinţa, cu dragostea, cu prezenţa lui Dumnezeu în viaţa omului
Sfântul apostol Pavel spune: ,,Cãci în Isus Hristos, nici tãierea împrejur, nici netãierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucreazã prin dragoste. (Galateni 5:6)” În religia adevãratã instauratã de Mântuitorul Isus Christos, ritualul, obiceiurile, legile nu au valoare, ci credinţa, care transformã viaţa omului şi care îl determinã sã-L iubeascã pe Dumnezeu şi pe semeni. Religia are în vedere raţiunea umanã prin faptul credinţei, dar şi sensibilitatea sufletului uman prin sentimentul dragostei. Mântuitorul ne învaţã sã credem în El, iar credinţa aceasta nu poate fi lipsitã de dragoste. Credinţa noastrã în Dumnezeu existã datoritã dragostei Sale faţã de noi. ,,Dragostea lui Dumnezeu a fost turnatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. (Romani 5:5)” Dumnezeu lucreazã în fiinţele noastre dragostea prin prezenţa Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este prezenţa lui Dumnezeu în noi. El ne aduce aproape de Dumnezeu ca sã Îl cunoaştem mai bine, ca sã ne închinãm corespunzãtor, în Duh şi în Adevãr. Apropierea de Dumnezeu se face prin Christos, Adevãrul, şi prin Duhul Sfânt.
Christos ne-a descoperit dragostea lui Dumnezeu prin moartea Sa, iar Duhul Sfânt ne face conştienţi de aceastã dragoste. Când eşti conştient de dragostea lui Dumnezeu şi când crezi în El, atunci Dumnezeirea pãtrunde în viaţa ta şi-ţi transfomã viaţa. Acesta trebuie sã fie scopul religiei: cunoaşterea lui Dumnezeu pânã la transformarea vieţii. Transformarea trebuie sã fie în conformitate cu scopul lui Dumnezeu pentru om: sã ilustreze perfecţiunea Creatorului. Credincioşii sunt noua creaţie a lui Dumnezeu, care poartã în ei chipul Domnului Isus Christos. ,,Cãci în Hristos Isus nici tãierea împrejur, nici netãierea împrejur nu sînt nimic, ci a fi o fãpturã nouã. (Galateni 6:15)” ,,Cãci, dacã este cineva în Hristos, este o fãpturã (Sau: creaţie) nouã. Cele vechi s-au dus: iatã cã toate lucrurile s-au fãcut noi. (2Corinteni 5:17)” Dacã religia sau sistemul tãu de credinţe nu a realizat acest lucru, înseamnã cã aceastã religie nu este cea adevãratã. De aceea, cautã-L pe Dumnezeu, şi El îţi va transforma viaţa. Îndreaptã-şi atenţia spre Dumnezeu!