Cu ceva timp în urmã, am citit un articol despre un ziarist de la Newyork Times care a mers într-o suburbie din Chicago sã-şi viziteze un vechi prieten. Seara au ieşit la plimbare într-un parc din apropiere. În timp ce intrau în parc, prietenul ziaristului l-a rugat sã-l aştepte puţin ca sã-şi cumpere ziarul preferat de la un chioşc de presã amplasat la intrarea în parc. Ziaristul s-a oprit şi privea pe prietenul sãu cum a cerut politicos ziarul unui bãtrân vânzãtor care era foarte morocãnos în ziua aceea. Dupã ce a stat ceva timp, datoritã stilului dezinteresat al bãtrânului vânzãtor, a primit în final ziarul aşteptat şi dupã ce a mulţumit frumos bãtrânului vânzãtor, acesta i-a rãspuns cîteva cuvinte “bombãnite” şi neînţelese.
Când a ajuns în dreptul prietenului ziarist care aştepta la intrarea în parc, acesta s-a grãbit sã comenteze atitudinea neobişnuitã pentru un vânzãtor din Statele Unite.
– Ce vânzãtor morocãnos!… Nu cred cã a avut o zi bunã!
– Nu te preocupa de el pentru cã eu îmi cumpãr ziarul aproape zilnic de la el şi aşa este în fiecare zi!
Ziaristul se opri din mers şi cu o expresie de mare uimire îşi întrebã prietenul:
– Si tu continui sã cumperi ziarul de la el zilnic şi sã îi vorbeşti politicos, mulţumindu-i de fiecare datã pentru atitudinea lui? îl întrebã ziaristul
– Doar nu crezi cã am sã las un bãtrân morocãnos, vânzãtor de ziare, sã decidã comportamentul meu ? îi rãspunse prietenul sãu, în timp ce îşi continuau drumul spre parc. Sãptãmâna urmãtoare ziaristul a scris un editorial cu titlul: „Cine ne influenţeazã comportamentul”, recunoscând cã oamenii nu se gândesc prea mult la acest lucru şi rãspund într-un mod natural la acţiunile celorlalţi fãrã sã-şi dea seama cã acestea pot deveni un mod de viaţã …
Lucrul acesta se întâmplã şi cu „creştinii” sau „ copii Domnului ”, cum ne place nouã sã spunem. În mod normal ştim cã lumea primeşte influenţã de la Diavolul pentru cã citim în Scripturã ( Efeseni 2:1-3 ), dar câţi credem acest lucru, se vede din modul nostru de viaţã selectiv şi neinfluenţabil. În multe domenii ale vieţii ca: vestimentaţie, alimentaţie, relaţii etc, ne lãsãm influenţaţi de ,,specialişti “ în domeniile respective, fãrã sã-i cunoaştem personal, sã le observãm caracterul, fãrã sã cunoaştem valorile pe care le promoveazã etc. Ca sã nu mai vorbim de motivaţia pe care o au şi care ştim cã este ,,banul” sau afirmarea pe scena lumii.
Cercetãtorii personalitãţii susţin cã un om poate influenţa în medie de-a lungul vieţii lui alte 10.000 de persoane. Influenţa poate fi bunã sau rea în funcţie de caracterul persoanei. Este interesant cã noi ne formãm ca persoane în cadrul relaţiilor şi ne definim sau împlinim prin ele. Încã de la începutul creaţiei vedem cã omul a fost creat cu nevoia de a avea relaţii şi de a relaţiona. A încercat sã gãseascã în regnul animal o specie cu care sã relaţioneze, dar în Geneza vedem cã dupã ce dã nume tuturor animalelor, realizeazã cã nu a gãsit nimic care sã i se potriveascã în împlinirea nevoii lui, de a nu fi singur. De abia atunci Dumnezeu a trecut la urmãtorul act al creaţiei omului şi ca sã-l facã complet îi creeazã un partener, din propria coastã, cu care sã poatã relaţiona.
Nevoia de relaţie a omului este în conformitate cu natura lui…Pe de-o parte este una spiritualã şi se îndreaptã cãtre Dumnezeu (în rãcoarea fiecãrei dimineţi se întâlnea cu Dumnezeu, poate de aici vine şi ideea de ,,timp devoţional de dimineaţã”), iar cealaltã este socialã şi se îndreaptã cãtre partener (Eva), dar şi spre mediul înconjurãtor, naturã, animale, care îi erau supuse, ascultãtoare.Vedem în faza aceasta cã termenii relaţiilor erau ascultare, supunere şi rezultatul era împlinire, ordine, siguranţã.
Apoi se întîmplã ceva…omul decide sã nu mai asculte de Cel cu care a stabilit prima relaţie, Creatorul sãu, mãnâncã din fructul oprit pentru a-şi satisface curiozitatea, plãcerea dar şi planul interesant de emancipare, evoluţie, dezvoltare „…veţi fi ca Dumnezeu…”, propus de şarpe, fãrã sã cerceteze cum este şarpele, caracterul lui (era mai şiret decât toate fiarele cîmpului) şi apoi sã înţeleagã ce consecinţe aduce acel plan. Ceva s-a schimbat atunci…relaţiile nu au mai fost la fel, natura relaţiilor a fost pervertitã. Bineînţeles cã au apãrut imediat şi consecinţele: alienarea-înstrãinarea de Dumnezeu, ruşine, fricã, blestem, suferinţã şi moarte. Omul nu s-a mai putut întâlni cu Dumnezeu, el a fost scos din perimetrul edenului şi de atunci este strãin de Dumnezeu, în singurãtate, deşi poate sã fie în mijlocul unei mulţimi, neîmplinit, deşi poate sã aibã posesiuni materiale şi bani, axat pe el şi nevoile lui, egocentrist, acuzator, nemulţumit şi fugar, într-o cãutare nesfîrşitã. Soluţiile pe care le-a adoptat omul de-a lungul timpului sunt fuga în viitor, idee pe care o vedem impregnatã în mod special în filme, în care binele întotdeauna învinge rãul, individul singur, dupã regulile lui, învinge sistemul în care trãieşte şi totul se terminã cu happy end. Altã soluţie este ignorarea realitãţii folosind surogate ca distracţii din ce în ce mai deochiate, jocuri sportive, de noroc, alcool, droguri, imoralitate, iar în ultimã instanţã evadarea prin suicid.
Relaţiile noastre sunt definite de natura noastrã…cum ea este pãcãtoasã şi controlatã de „Cel Rãu”, atunci şi relaţiile noastre sunt rele, abuzive. Diavolul nu se roagã de noi, nu ne implorã ci ne minte, ne înşealã, distorsioneazã lucrurile, pe cele rele le face sã parã bune şi invers.
Restrânge binecuvîntãrile lui Dumnezeu: „Oare cu adevãrat a zis Dumnezeu sã nu mâncaţi din toţi pomii din grãdinã..” şi le face sã parã nedrepte şi lãrgeşte restricţiile şi diminueazã consecinţele „…hotãrât cã nu veţi muri..”
Astãzi procedeazã la fel. Diavolul nu este un gentleman ca sã acţioneze cu ,,îmi dai voie te rog sã îţi demonstrez cã am dreptate”. El te înşealã. De exemplu, la toate posturile de televiziune se promoveazã tot felul de relaţii abuzive chiar prin prezentarea lor accentuatã la ştiri, e ceva legitim am spune noi, dar sunt oameni influenţaţi de ele, numai obişnuindu-se cu tot felul de întâmplãri violente şi imorale care se anunţã mereu pe canalul de ştiri. Copiii sunt inspiraţi sã facã „bravuri” care devin un model de viaţã, iar oamenii maturi se obişnuiesc cu lumea prezentatã la ştiri şi mentalitatea ei, astfel cã acceptã foarte uşor compromisul, violenţa şi imoralitatea ca normã de viaţã.
De exemplu, telenovelele prezintã tot felul de relaţii amoroase şi idile libertine care ajung pînã la incest, dar nimeni nu spune ce se întîmplã în realitate, cîţi au de suferit din aceste relaţii uşuratice şi aparent nevinovate. Nu conteazã cã în urma unei relaţii o fatã rãmâne însãrcinatã, pentru cã e liber avortul, dar nimeni nu spune ce se întîmplã dupã avort. Câte persoane mor de cancer, sida sau boli venerice, nu mai vorbesc de traumele psihice. Reclamele sunt la fel de abuzive, de exemplu la saloanele de maşini unde este interesul bãrbaţilor, vei gãsi fete îmbrãcate sumar, care sunt manechine şi plãtite ca sã stea acolo ca sã inducã în mintea bãrbaţilor ideea cã dacã umblã cu o maşinã ca aceea atunci cuceririle sunt garantate?!? În faza aceasta omul stabileşte relaţii abuzive cu ceilalţi din jur pentru cã el însuşi este abuzat de diavolul. Chiar şi dragostea despre care vorbim aşa de sublim este pervertitã. Noi spunem foarte uşor persoanei dragi cã o iubim dar prea puţin ne gîndim la motivaţie. De ce iubim pe cine iubim? De obicei noi spunem TE IUBESC pentru cã eşti frumos (ã), inteligent, sau pentru cã îmi placi, pentru cã mã simt bine în compania ta, dar şi aceastã dragoste este pervertitã pentru cã noi iubim ca sã ne satisfacem pe noi înşine, deci este egoistã.
Recent am stat de vorbã cu un pastor din Danemarca care a fost misionar în România mai demult. Comentând starea de spirit a tinerilor creştini şi a bisericilor noastre, spunea cã noi stãm bine faţã de ei. Biserica din vest e rece şi pe un drum greşit dar nimeni din bisericã nu vede asta. Cea mai mare provocare ca pastor acolo este sã convingã cuplurile sã legalizeze relaţiile lor şi sã se cãsãtoreascã şi sã nu trãiascã în curvie. La început au fost şi ei ca noi plini de pasiune pentru Dumnezeu, pentru sfinţenie, pentru moralitate, dar pentru cã necreştinii au început sã se degradeze în timp şi creştini au acceptat compromisul, imoralitatea, pãcatul ca normã de viaţã, „cã ce conteazã cu adevãrat e ce crezi tu în inimã”. Au ajuns sã dilueze valorile creştine, ba chiar sã le adapteze şi chiar sã le înlocuiascã cu ale lumii. Aşa descoperim cã persoane care lucreazã în bisericã în diferite slujiri mai târziu auzim cã sunt implicate în relaţii imorale.
Cu mai bine de un an în urmã când era în vogã discuţia despre schimbarea de sex, un vicar anglican a fãcut o asemenea operaţie şi dupã ce a venit de la spital enoriaşii au fãcut un party special pentru reuşita operaţiei care a transformat pe vicar în „vicãriţa” lor. Televiziunea a surprins evenimentul şi a întrebat enoriaşii cum vãd decizia aceasta a slujitorului bisericii. Toţi au salutat ideea şi erau încântaţi cu excepţia unei bãtrâne care a declarat cã aşa ceva este ieşit din tiparele bunului simţ şi din Scripturã şi cã e inadmisibil ce se întâmplã cu slujitorii bisericii. Si-a spus punctul de vedere liber, dar alţii au ieşit pe post şi au spus cã nu trebuie luatã în seamã deoarece este intolerantã.
Frãmântarea mea e sã nu ajungem şi noi la fel de împietriţi ca şi ei şi sã promovãm o evanghelie socialã, dar care nu mai schimbã vieţi, nu mai elibereazã din pãcat şi care dã o mântuire ieftinã şi falsã.
Omul poate fi în bisericã aducând jertfe pentru Dumnezeu, dar ca şi Cain odinioarã, datoritã naturii lui pervertite sã fie înstrãinat de Dumnezeu şi chiar în vrãjmãşie cu El. Omul înstrãinat de Dumnzeu are nevoie de o transformare nu de o educare sau de cizelare. Dacã natura este rea oricât de frumoase ni s-ar pãrea nouã roadele, ele sunt rele..pomul bun face roade bune şi pomul rãu face roade rele…chiar dacã sunt frumoase şi de dorit…De exemplu, un peşte e definit de natura lui, el e liber sã trãiascã unde vrea, în apã sau afarã dar dacã decide sã trãiascã afarã, moare. Ca sã poatã trãi afarã el are nevoie de o transformare, de schimbare a branhiilor cu plãmâni.Tot la fel este şi cu oamenii, ei au nevoie de o trasformare, de o naştere din nou. La fel cum Christos a venit în lumea noastrã şi a suferit o „transformare”, a luat chip de om, ca sã ne reprezinte pe cruce, sã se identifice cu noi, prin El orice om poate suferi o transformare, prin naşterea din nou şi sã fie un om nou, o creaţie nouã, care se identificã cu Hristos. Aşa cum un pom care este altoit şi suferã o transformare renunţând la vechea naturã şi primind o naturã nouã de altoi, trãieşte cu cele douã naturi pânã la moarte, la fel este şi cu creştinul (I Ioan 1, 3: , Romani 7,8…). Creştinul autentic este o creaţie nouã dupã chipul lui Cristos dar se luptã cu firea pãmânteascã şi trebuie sã o rãstigneascã în fiecare zi, nu sã o hrãneascã cu surogatele lumii care dãuneazã şi înãbuşã natura duhovniceascã.
Dupã momentul transformãrii începe procesul de creştere a noii naturi şi de echipare pentru a putea trãi dupã principiile Împãrãţiei lui Dumnezeu, în conformitate cu noua naturã primitã. Acest lucru înseamnã un alt regim de viaţã şi alte valori cu un alt statut. De exemplu, Hristos stãpânul lumii, în urma transformãrii devine rob, slujitor care a venit sã slujeascã, nu sã i se slujeascã. Prea mulţi „ucenici” ai Lui astãzi au uitat de modelul Lui de transformare şi vor sã fie slujiţi, nu sã slujeascã. El, Lumina Lumii, vine cãlare pe un mãgãruş iar noi nu mai putem merge la bisericã dacã nu avem o maşinã nouã de tip sport cu care sã facem valuri, în misiune pe la sate ce sã mai vorbim…bisericile dispar…noi mergem în Spania, Italia, Franţa dupã maşini cu care sã transformãm lumea…însã din pãcate ne asociem cu lumea, ne compromitem şi ne diluãm creştinismul şi ne pierdem puterea de transformare…E un paradox pentru cel neiniţiat statutul creştinului în lume. Mai întâi Cristos ne cheamã sã ieşim din lume şi sã venim la El. Sã ne dezrãdãcinãm de lume şi chiar de familie, şi devenim strãini şi cãlãtori pe pãmânt (Evrei 11:13,14; 13:12,13 ; Lc. 14:26) Lumea se conduce dupã reguli stabilite de ea şi influenţate de Stãpânului ei, Domnul puterii vãzduhului care lucreazã acum în fiii neascultãrii, reguli care par bune dar de cele mai multe ori sunt rele. De aceea Hristos ne scoate din lume, ne transformã şi apoi ne echipeazã ca sã fim agenţii lui speciali care sã transforme lumea prin puterea sãrii şi a luminii din natura nouã, ne trimite ca pe nişte miei în mijlocul lupilor ca sã facã ucenici, sã ajutãm la transformarea lupilor în miei.(Mt. 15:13-16; 28 :18-20 ) Apostolul Pavel vede misiunea creştinilor în lume ca fiind ambasadori ai lui Dumnezeu şi fãcând tot ce le stã în putinţã şi caracter pentru a convinge oamenii de dragostea şi planul Lui Dumnezeu în Hristos (II Corinteni 5:20) Psalmul 84 ne dã imaginea creştinului ancorat în Dumnezeu care strãbate „valea plângerii”, nu plângându-se, sau comentând ci transformând-o într-un loc edenic, unde Dumnezeu umple viaţa şi relaţiile noastre cu Harul sãu, cu puterea Sa şi cu binecuvântãrile Sale. Creştinii sunt puternici, nu slabi şi fac transformãri spectaculoase, vizibile, miraculoase. Întrebarea mea este unde sunt aceşti agenţi speciali ai Lui Dumnezeu şi unde fac transformãrile de care vorbeşte Scriptura. Oamenii s-au sãturat sã le vorbim de Hristos, de puterea Lui, ei vor sã-l vadã. Ei au nevoie de El acum când trec prin valea umbrei morţii, paharul lor e gol acum şi trebuie umplut acum, nu într-un veac viitor, au nevoie de înviorare acum şi de cãrãri drepte nu dupã ce pãrãsesc valea plângerii.
Creştinismul nu e inamicul lumii ci e standardul şi forţa corectivã a lui Dumnezeu. Si aici diavolul are douã moduri de a-i influenţa pe creştini: sã îi izoleze de lume şi sã facã comunitãţi separate şi închise şi astfel sã fie inactivi (am auzit pe mulţi necreştini cã vor sã lucreze în mediu creştin pentru cã nu mai pot suporta mediul infect al colegilor de muncã sau comportamentul şefului). Creştinii nu mai vãd mediul ostil din jurul lor ca o provocare şi ca pe terenul de lucru pe care i-a trimis Cel care i-a chemat la Sine din lume şi i-a transformat trimiţându-i cu o misiune clarã în lume. Creştinul şi-a pierdut scopul vieţii şi raţiunea biblicã de a trãi. Alt pericol este pentru cei care merg în lume la început cu elan pentru a o transforma şi sfârşesc ca Lot prin contopire cu lumea şi fiind asimilaţi de cultura ei şi diluaţi ca sarea care-şi pierde puterea de a sãra.. Dragul meu prieten, cândva am experimentat aceste lucruri şi am realizat cã nu pot influenţa pozitiv dacã eu primesc influenţã negativã, nu pot schimba lumea dacã mã las influenţat de ea, dacã Biblia e înlocuitã de televizor, rugãciunea e înlocuitã de distracţii, pãrtãşia frãţeascã de odihnã şi picnicuri şi postul cu fast food-uri şi MacDonald-uri.
Nu mã aştept la altruism din partea celorlalţi dacã eu sunt egoist şi la încurajare dacã eu sunt critic şi bârfitor. Aşadar influenţa vine pânã la urmã din relaţiile pe care le stabilim pe baza naturii pe care o avem. Cine umblã cu Dumnezeu iubeşte Lumina, vine la Luminã, are pãrtãşie cu Lumina şi reflectã caracterul şi proprietãţile Luminii (Ioan 3:19-21; I Ioan 1:3-7)
În final aş vrea sã te întreb: spune-mi cu cine te insoţeşti (Dumnezeu sau diavolul; biserica sau lumea, Biblia sau Tv-ul, BMW-ul şi Computerul), ca sã-ţi spun cine eşti (transformat dupã chipul Lui sau spoit, agent special de transformare al lui Dumnezeu sau un creştin diluat, Cel care influenţeazã cu valorile veşnice sau e influenţat de nonvalorile lumii) ?
Cu dragoste in Hristos, Victor Stãnescu…