Dragul meu Tată,
Nu este zi când să nu greşesc în faţa Ta, eu cel pierdut şi rătăcit, nu este zi când să nu te fac să suferi pentru ceea ce eu îţi pricinuiesc, eu cel atât de întinat şi murdar sufleteşte. Nu merit onoarea de a mă numi fiu al Tău, căci mereu te fac de ruşine în faţa vrăjmaşilor mei care râd de mine şi-mi vor sufletul.
Ştiu, cu adevărat ştiu că greşesc şi totuşi nu-mi pare rău. Sunt rob al păcatului cu trupul, iar inima mi-e împărţită de cei răi.Un gând, un simplu gând de a mă întoarce la Tine şi mintea mi se întunecă de cele mai nesimţite hule la adresa Ta. Nu mă lasă duşmanii mei să mă întorc pe drumul cel bun.
Nu te iubesc Tată, căci dacă te-aş iubi nu aş mai cădea în greşeală aşa cum o fac acum. Aş urî păcatul şi pe născătorul lui. Dar eu nu, te refuz Tată, te refuz cu orice preţ. Nu te vreau. Starea în care mă aflu e atât de decăzută încât nu de puţine ori m-am întrebat cum de mă mai suporţi, cum de nu mă înghite pământul pe mine, cel atât de murdar atât cu trupul cât şi cu sufletul. Şi nu pot spune că nu-ţi cunosc voia, şi mai ştiu că toţi cei ce nu sunt cu tine sunt împotriva Ta, şi eu tot departe, Tată, tot pierdut şi rătăcit. Ştiu că tu stai şi aştepţi să mă întorc acasă, ştiu că Tu baţi la uşa inimii mele ca un cerşetor, iar eu, Tată, iarăşite refuz, nu îţi dau drumul. Eşti atât de aproape şi totuşi nu te pot simţi, vorbeşti tot timpul cu mine, dar eu nu te aud.
Dar mai ştiu, bunul meu părinte, că Tu nu pentru cei sănătoşi eşti aici, ci pentru cei bolnavi. Eu nu sunt bolnav, eu sunt mort. Nu ştiu de ce vrei atât de mult să mă câştigi, să mă îmbraci în haina cea nouă, când eu te refuz si fug de Tine. De ce mă iubeşti când eu nu o fac? Niciodată nu voi putea înţelege dragostea Ta pentru mine.
Iată părinte că mi-am pierdut averea şi acum stau şi slujesc alături cu porcii, mâncând împreună cu ei. Pana când îmi voi acoperi urechile si-mi voi închide ochii spunând că Tu nu eşti aici? De ce mă lupt cu atâta înverşunare împotriva Ta? De ce refuz adevărul si-mi amân întoarcerea acasă zilnic?
Dar GATA. Mă voi ridica si voi face cale întoarsă. De va fi să cad, mă voi ridica iar. Trebuie sa merg, să las totul în urmă şi să nu mă uit decât înainte. Prefer să mă pedepseşti Tu, decât stăpânii la care slujesc acum, căci pedeapsa Ta e dătătoare de viaţă, pe când a lor moarte aduce. Te chem, Tată, să-mi ieşi în întâmpinare, căci eu nu am puterea de a păşi până la capăt. O inimă nouă zideşte în mine şi Duhul Tău cel bun nu-l lua de la mine. Tu ai crezut în mine atunci când nimeni nu mai credea, m-ai salvat atunci când totul părea pierdut. Niciodată să nu mă mai laşi să plec de lângă Tine. Învaţă-mă să te iubesc şi să te slujesc.
Semnează: fiul rătăcitor