Acum o săptămână a început olimpiada din Beijing. Cine câştigă medalia de aur, se bucură sărind şi făcând semn cu mâna, dar cine pierde, pleacă lăsând capul în jos. La înot 400 de metri, un înotător coreean a câştigat medalia de aur. Când era mic, a avut o boală, astm, şi pentru tratarea acestei boli a început să practice înotul şi a devenit înotător. Pentru a dobândi medalia de aur, el înoată pe zi cam 3000m metri şi se pregăteşte prin acest antrenament. De obicei, Coreea n-a câştigat nici o medalie la înot. Membrii comitetului olimpic consideră că e greu pentru coreeni să câştige deoarece coreenii au statură mică şi braţele scurte. Dar el a câştigat medalia de aur prin antrement sever. Acum 2000 de ani, Pavel, cel mai bun alergător spiritual şi un bun jucător în lupta spirituală, i-a îndemnat pe creştinii din Corint să alerge bine pentru cununa sprituală, care nu se poate veşteji. El ne îndeamnă să fim învingători şi să dobândim premiul. Dragii mei! Când ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, când vom obţine cununa dreptăţii şi a vieţii, cât de bucuroşi vom fi! Diavolul, vrăjmaşii lumii ne deranjează, ne ispitesc să renunţăm la lupta spirituală şi la alergarea credinţei. Cum putem obţine cununa dreptăţii, vieţii, victoriei şi slavei? Pentru a obţine cununa vieţii şi slavei, avem nevoie de dorinţa de a obţine premiul, de înfrânare sau stăpânire de sine şi de o ţintă clară.
Unu, să avem ţinta clară (26). Dragii mei! Acum Pavel scrie epistola aceasta către creştinii din corint. În zilele lui Pavel, în Atena era Olimpiadă şi în Corint erau jocurile Isthmian. A participa la acest joc era o mare onoare şi învigătorul primea cununa de palmier. V.26 spune: ”Eu, deci, alerg, dar nu aşa ca şi cum n-aş şti încotro. Mă lupt, dar nu ca unul care loveşte în vânt.” Aici Pavel vorbeşte despre două sporturi: alergare şi box. Viaţa de credinţă a creştinilor se aseamănă cu o alergare. Dacă un alergător la maraton nu ştie de ce aleargă şi încotro, ce mare nenorocire! Orice jucător are un scop clar şi o ţintă. Observaţi pe alergătorii care stau la linia de start. Scopul şi ţinta lor sunt clare: a ocupa primul loc. Pentru a avea un bun start, înainte de a trage clopotul, ei încearcă startul. Probabil, când aleargă spre ţintă, nu se gândesc la altceva decât la a primi medalia de aur pe gât. În momentul în care aleargă, alergătorul a uitat de toate: îngrijorare pentru viitor, ura, invidie… El aleargă numai privind ţintă la premiu. Într-o şcoală, la ora de sport au fost invitaţi şi părinţii copiilor. La ştafetă, o fetiţă, a doua alergătoare, a luat ştafeta şi a alergat invers. Toţi au zâmbit. Dar la olimpiadă dacă ar fi făcut aşa, nu ar fi primit premiul. Chiar dacă a curs multă sudoare pentru antrenament, dacă alergătorul a pierdut ţinta, nu poate câştiga. La box, dacă un jucător loveşte în vânt, oboseşte repede şi pierde centura de campionat. Din când în când putem vedea omul care are râvnă dar nu are ţintă clară. Omul care are râvna fără ţintă va pierde. În coreea, un om a dorit foarte mult să devină preşedintele ţării. Datorită persecuţiei a stat mult timp şi de multe ori în închisoare. La urmă a devenit preşedintele ţării şi a câştigat premiul Nobel pentru pace. El a avut ţinta clară să stabilească o ţară în care stăpâneşte democraţia. Preşedintelui SUA, Lyndon B. Johson i-a plăcut tare mult a mânca şi din ce în ce mai mult s-a îngrăsat. Soţia lui i-a zis de multe ori să ţină dietă şi a pregătit masa sănătoasă şi fără grăsimi dar el a mâncat tot mult. La urmă ea a zis: dragul meu, dacă tu nu te poţi stăpâni pe tine însuţi, cum poţi stăpâni ţara? Această observaţie i-a rămas în inimă şi i-a spus soţiei lui: draga mea, scuză-mă, de azi încerc şi o să devin un bun preşedinte. Pentru a deveni un bun preşedinte, o să am sănătate şi pentru sănătate, o să ţin dietă. El a avut ţinta clară şi a slăbit.
Tot aşa şi noi alergăm în alergarea credinţei având un scop clar şi o ţintă precisă. Studenţii trebuie să aibă un scop clar: de ce fac facultate? Pentru a paşte oile cu cuvântul lui Dumnezeu, păstorul trebuie să aibă un scop clar. Deci pentru noi ţinta credinţei trebuie să fie Isus Hristos, adică scopul vieţii noastre trebuie să fie numai Isus Hristos. V.23 Pavel a avut ţinta clară: Şi fac toate acestea pentru evanghelie, ca să fiu părtaş împreună cu ea. Să aveţi o ţintă clară să-L cunoaşteţi pe Isus Hristos. Să aveţi o ţintă clară să faceţi părtăşire cu Domnul Isus prin rugăciune. Când avem părtăşire cu Isus prin rugăciune şi cunoaştem pe Isus prin cuvântul Său, noi putem alerga până la capăt cu mare bucurie. Apostolul Pavel a lăsat toate lucrurile, le-a pierdut şi le-a socotit ca gunoaie ca să-L câştige pe Hristos. În 2 Timotei 4:7 el mărturiseşte: “Mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii.” În orice situaţie, Pavel L-a apucat pe Isus. Pavel era un bun alergător în alergarea credinţei. În F.A. 20:24 a zis: ”Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” Pavel preţuieşte „a-şi sfârşi slujba pe care a primit-o de la Domnul Isus, ca să vestească evanghelia harului lui Dumnezeu” mai mult decât viaţa. Pavel L-a apucat pe Isus, misiunea pe care a primit-o de la Isus şi evanghelia lui Isus. Din când în când el a suferit datorită evangheliei lui Isus şi n-a mâncat bine şi nu s-a îmbrăcat bine, totuşi n-a privit lumea aceasta şi nici la alţii. Să nu privim la noi înşine, la alţii şi nici la situaţia şi condiţia din jurul nostru. Când Pavel s-a privit pe sine însuşi, a strigat: “O, nenorocitul de mine.” Dar când L-a privit pe Isus a strigat: “Mi-am sfârşit alergarea şi mă aşteaptă cununa vieţii.” Dragii mei! Sunteţi gata să priviţi doar la Isus? Să aveţi scopul vieţii şi credinţei clar. Tu vrei cununa dreptăţii şi a vieţii? Chiar acum să-L apuci pe Isus. Când a început anul nou, noi am avut scopul şi ţinta clară: să-L adorăm pe Dumnezeu ca Abel şi să ne închinăm Domnului din toată inima. Mai ales, să pregătim revenirea Domnului Isus Hristos. Noi apucăm aceste scopuri: să-L slăvim pe Domnul şi să asteptăm revenirea Domnului Isus.
Doi, să aşteptăm şi să dorim să dobândim premiul. V.24 spune: ”nu ştiţi că cei care aleargă pe locul de întrecere, toţi aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Tot aşa şi voi alergaţi ca să-l dobândiţi.” Autorul Evrei a zis 11:6: ”şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că El răsplăteşte pe cei care Îl caută.” A participa la olimpiadă şi a câştiga medalia de aur, pentru jucător şi pentru ţară e mare onoare. Chiar la această olimpiadă la Beijing, un jucător Indian şi unul Mongolez au câştigat prima medalie de aur în istoria ţării. De aceea, când au câştigat medalia de aur, atunci ţara lor era plină de bucurie şi toţi oamenii au ieşit pe stradă şi au strigat. În zilele lui Pavel, învingătorul primea cununa de palmier. Cununa de palmier care simbolizează cununa lumii trece, şi cu timpul se va usca şi va cădea. Dar cununa care nu se poate veşteji este cununa vieţii şi a slavei. V.25 spune: ”Oricine se luptă la jocuri este supus înfrânării în toate lucrurile. Şi ei fac lucrul acesta ca să obţină o cunună care se poate veşteji; dar noi, una care nu se poate veşteji.” La ce se referă cununa care nu se poate veşteji? Dacă observăm Biblia, se spune de multe ori cununa vieţii, laudei, slavei, bucuriei şi nădejdii. Dacă observăm 1 Tes. cap.2, Pavel vesteşte evanghelia în Tesalonic şi oamenii au crezut în Isus. Dacă noi mergem la campus sau la cămin, ne putem da seama de faptul că evanghelizarea nu e uşoară deloc. Dacă plantăm de nenumărate ori evanghelia, la urmă unii studenţi pleacă pentru plăcerea lumii. Probabil, Pavel a avut această experienţă şi mulţi au fugit în lumea aceasta. Pavel aducându-şi aminte de creştinii din Tesalonic, scrie această epistolă 2:19: ”căci cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.” Pavel spune: când va veni Domnul Isus, voi sunteţi cununa laudei, cununa bucuriei şi a slavei mele. Aici cununa se referă oameni care s-au întors la Domnul prin evanghelizare. Probabil, când noi vom ajunge în cer, ne vom bucura nespus de mult atunci când vom întâlni oaia pe care am pescuit-o. Dacă observăm viaţa lui Pavel, el s-a bucurat în orice loc şi în orice situaţie. În temniţa din Roma, aducându-şi aminte de oile lui, ne îndeamnă să fim bucuroşi. În temniţă, Pavel îl roagă pe Filimon pentru Onisim: te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim. Pentru Pavel, oile lui erau cununa bucuriei şi slavei lui. În Filipeni cap.3 Pavel spune: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, să investim viaţa pentru Domnul Isus, evanghelia şi oile pierdute.
Trei, pentru a dobândi premiul la olimpiada spirituală, avem nevoie de înfrânare. V.25a spune: ”oricine se luptă la jocuri este supus înfrânării în toate lucrurile.” Noi cunoaştem bine acum câţiva ani un boxer român campion la categoria uşoară a pierdut centura de campion înainte de a urca în ring pentru că el a depăşit limita de greutate. Un jucător de fotbal s-a drogat şi a fost dat afară din club şi trebuie să dea despăgubire 12 milioane. Tu ai văzut vreun fotbalist bun care să aibă burta mare? El poate juca în cartier, dar nu poate juca la echipa naţională. V.27 spune: mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire. Altă traducere spune: îmi lovesc trupul şi-l ţin captiv. Pentru a obţine cununa dreptăţii, avem nevoie de stăpânire de sine şi disciplinare. Deci avem nevoie de antrenament şi trebuie să lăsăm obiceiurile rele, gândirea deşartă, lăcomia şi invidia. Pentru viaţa creştină avem nevoie de stăpânire de sine şi înfrânare. În Galatia 5:22 Pavel enumerează roada Duhului Sfânt şi stăpânirea de sine sau supunerea la înfrânare este una dintre ele. Dacă observăm Biblia, mulţi oameni au căzut în păcat când au pierdut stăpânirea de sine. În Gen. cap.3, putem vedea căderea omului în păcat. Când Eva a văzut pomul cunoştinţei binelui şi răului, atunci a simţit că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit. Apoi ea a mâncat şi i-a dat şi soţului şi au căzut în păcat, adică au călcat porunca lui Dumnezeu. Primul păcat al omului a venit prin pofta de a mânca. Adam şi Eva de ce au căzut în păcat? Pentru că ei au mâncat ceea ce Dumnezeu e interzis. Când Isus a început lucrarea Sa mesianică, atunci Diavolul L-a ispitit aşa: Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se facă pâini.” Isus a zis: este scris: „Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Deci, fie că mâncăm, fie că bem, fie că facem altceva, să facem totul pentru slava lui Dumnezeu. Să ştiţi că are importanţă ce mâncăm şi ce nu, sau ce bem sau ce nu bem. Să nu gustaţi deloc alcool, nici bere fără alcolul. Pentru lăcomie, avem nevoie de stăpânire de sine. Soţia lui Lot a devenit un stâlp de sare pentru că nu şi-a stăpânit lăcomia. Oricine are lăcomie. Dacă a luat una, vrea două, apoi trei. Iuda Iscarioteanul n-a stăpânit lăcomia de bani şi şi-a vândut învăţătorul şi Mântuitorul. Când poporul israel era în pustiu, nu şi-au stăpânit sentimentele şi au murmurat şi erau plini de nemulţumire, de aceea au căzut în păcat. În Luca fiul risipitor n-a avut stăpânire de sine. El a trăit într-o ţară depărtată în destrăbălare. Când el n-a stăpânit averea pe care a luat-o de la tatăl lui, a ajuns porcar. Samson şi David nu au stăpânit pofta cărnii şi au căzut în păcat. Pentru a dobândi cununa vieţii la olimpiada spirituală, avem nevoie de stăpânire de sine. Într-o zi, pe un microbuz scria: Şcoala de dresaj. Am întrebat pe cineva: cum procedaţi? el a zis că ia câinele la el şi îl dresează câteva săptămâni. Când facem plimbare cu Lisa, ea mănâncă orice pentru că n-a fost dresată. La şcoala de dresaj au un scop clar: să asculte 100% la porunca stăpânului. Dacă stăpânul nu face nici un semn, el nu mişcă. De exemplu, dacă nu primeşte câteva zile mâncare, atunci când stăpânul aruncă o bucată de carne, câinele care n-a fost dresat, mănâncă, dar câinele care a fost dresat nu mănâncă. Prin dresaj, stăpânul dresează câinele să aibă stăpânire de sine, înfrânare, adică să renunţe. Noi avem nevoie de antrenamentul înfrânării. Dumnezeu doreşte ca noi să avem stăpânire de sine şi înfrânare, adică dacă lucrurile nu sunt după evanghelie să renunţăm la ele. Dumnezeu doreşte ca noi să renunţăm la lumea, lucrurile din lume şi să-L apucăm pe Isus Hristos. Când Moise s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon şi a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. Moise a refuzat onoarea lumii şi bogăţia lumii. După ce L-a descoperit pe Isus la Damasc, Pavel s-a refuzat pe el însuşi. Pentru Isus, Pavel a pierdut toate şi le-a socotit ca gunoaie, ca să câştige pe Hristos. David a zis: trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă liră şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi (Psalmul 57:8). David a refuzat viaţa comodă şi s-a trezit în zori şi a început cu rugăciune. De fapt, în timpul tinereţii avem nevoie de stăpânire de sine, de stăpânire a sentimentului şi a poftei cărnii. Pentru a obţine cununa dreptăţii şi a slavei, să fim supuşi cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a alerga în alergarea credinţei avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Dragii mei! Acum în mâna ce ţii strâns tare? Pentru olimpiada spirituală, avem nevoie de stăpânire de sine, ţinta clară şi dorinţa înflăcărată după premiul chemării cereşti.
Amin!