Dacă ai ales această opţiune înseamnă că ai nevoie de cineva care să te înţeleagă, să te asculte sau măcar să stea în tăcere alături de tine. O privire de încurajare, un zâmbet, un SMS uneori sunt suficiente pentru ca această stare să dispară. Alteori e nevoie de o discuţie mai profundă, un ajutor real, o participare sinceră. Poate astăzi n-ai avut parte de nici una dintre ele.
Este greu să anticipezi toate situaţiile sau cauzele singurătăţii tale. Cu siguranţă că starea ta de singurătate se datorează şi unor lucruri independente de tine, dar este ceva ce tu poţi face. Când ne simţim singuri ne pândeşte o primejdie destul de mare, aceea de ne autocompătimi şi de a găsi vinovaţi pentru starea noastră. Primul lucru pe care îl poţi face este să nu te laşi copleşit de aceste sentimente. Analizează-ţi cu luciditate situaţia şi vezi dacă poţi identifica cauzele impasului tău. Răspunde-ţi la câteva întrebări: “Am neglijat cumva relaţiile cu acele persoane care sunt cu adevărat importante pentru mine? Cât am investit în ultimul timp în acele relaţii? Sunt o persoană sociabilă, am acele calităţi care să îi facă pe oameni să se apropie cu încredere de mine? Nu cumva sentimentele de frustrare sau de mânie pe care le resimt îi înstrăinează şi îndepărtează pe ceilalţi?” Cineva spunea: “Oamenii se simt singuri pentru că ei construiesc ziduri în loc de poduri”. Lipsa de comunicare sinceră cu cei din jurul tău face imposibilă participarea şi implicarea lor în viaţa ta. Tăcerea poate construi un zid ce nu poate fi dărâmat decât prin curajul de a vorbi deschis şi sincer.
Sau dificultăţile pe care le ai în a stabili relaţii afective apropiate cu oamenii se datorează atitudinii defensive pe care o ai faţă de ei. Teama de intimitate, teama de a fi cunoscut, de a fi respins sau de a fi rănit sunt tot atâtea motive de a-i ţine pe oameni la distanţă. Singurătatea este dureroasă, dar nu cumva mai dureroasă pentru tine este vulnerabilitatea în faţa altora? Şi ca să ajungem într-un punct final al cauzelor singurătăţii, să menţionăm un motiv care s-ar putea să fie, în cazul tău, adevărata problemă. Singurătatea provine de cele mai multe ori din necunoaşterea sau înstrăinarea de Dumnezeu. Sf. Augustin s-a rugat: “Tu ne-ai făcut pentru Tine, şi inima omului nu-şi găseşte odihna până nu se odihneşte în Tine.” Poate problema ta este o adâncă singurătate existenţială ce nu poate fi rezolvată decât prin umplerea golului din inima ta cu prezenţa lui Dumnezeu .
Aş putea să-ţi dau nişte sfaturi care rezultă firesc din tot ce am spus până acum: investeşte mai mult în relaţiile cu ceilalţi, ia tu iniţiativa şi dă dovezi simple de prietenie faţă de cei de la care aştepţi atenţie şi preocupare; comunică sincer şi deschis, oamenii nu pot ghici ce este în inima ta; fă-ţi un plan de a lupta împotriva singurătăţii pe paşi mici (invită-ţi colegii la un film, sport, cofetărie etc.). În acelaşi timp, nu aştepta ca oamenii să-ţi satisfacă nevoile, punând asupra lor sarcini şi solicitări care-i vor face să fugă de tine. Soluţia pentru nevoile adânci ale sufletului tău este alta. Şi o găseşti în Dumnezeu. Există în relaţia pe care o avem cu Dumnezeu o pace interioară ascunsă pe care o poţi gusta şi tu. Harul mântuitor al Domnului Isus Hristos te face să te simţi acceptat exact aşa cum eşti, iar dragostea Lui necondiţionată te ajută să laşi deoparte toate mecanismele de autoapărare şi să dezvolţi o relaţie bazată pe sinceritate deplină şi implicare maximă, fără teama de a fi rănit sau dezamăgit.
În loc de încheiere: “În ultimă instanţă, responsabilitatea pentru singurătatea noastră ne revine nouă…Primul pas în zdrobirea singurătăţii este să o privim în faţă şi să acceptăm responsabilitatea de a-i face faţă.” (Ellison)