Tuturor ni se întâmplă…Ceea ce ne producea înainte entuziasm, acum ni se pare anost şi lipsit de semnificaţie. Rutina este cea care ne poate face sătui de acelaşi orar de la şcoală sau de programul de la serviciu, de aceleaşi gesturi elementare pe care le facem zilnic când ne întoarcem acasă. Unora dintre noi ne place rutina, ne face să ne simţim în siguranţă şi suntem fericiţi atunci când nu suntem luaţi prin surprindere. Alţii caută noutatea la orice pas, şi orice activitate de lungă durată şi repetitivă îi face neliniştiţi şi nerăbdători. Dar, indiferent de înclinaţiile noastre naturale, am experimentat, uneori într-un mod exasperant, PLICTISEALA.
Viaţa şi-a pierdut, fără să-ţi dai seama, farmecul, şi poate ai nevoie de o evadare, de o schimbare de decor. Simţi nevoia să ieşi, să întâlneşti oameni noi, să experimentezi lucruri noi, să-ţi schimbi garderoba sau să-ţi înnoieşti look-ul. Nevoia de schimbare e firească, diversitatea e o provocare şi o viaţă monotonă nu te va ajuta să progresezi şi să valorifici potenţialul care este în tine. Nimic nu te împiedică să faci chiar acum acele schimbări. De fapt, chiar doresc să te motivez prin acest articol să dai farmec din nou vieţii tale făcând acele schimbări pe care le crezi necesare. Vreau însă să-ţi atrag atenţia asupra unor aspecte mai puţin vizibile ale stării tale de plictiseală. În primul rând, un copil nu ştie ce este plictiseala. Indiferent de condiţiile în care trăieşte, el întotdeauna găseşte ceva nou de exploatat, o întrebare de pus, ceva de meşterit sau de demontat. Privirea inocentă şi proaspătă de copil percepe minunăţia acestei lumi şi face o nouă descoperire în fiecare moment al vieţii lui. Poate ar trebui să redevii copil, să regăseşti inocenţa pierdută şi să-ţi schimbi lentilele de om matur şi blazat cu care priveşti această lume. Ea este plină de minunăţii pentru cei care ştiu să le vadă. În Biblie inima de copil este modelul a ceea ce doreşte Dumnezeu să fie fiecare dintre noi prin inocenţa, prospeţimea, disponibilitatea de a învăţa şi de a experimenta lucruri noi. Lucruri profunde şi minunate le pierdem prin “maturitatea”, “intelectualismul”, pretenţiile de “om mare” care ne afectează sensibilitatea cu care ne naştem de a cunoaşte şi a ne bucura de această lume pe care Dumnezeu a creat-o.
În al doilea rând, există un fel de plictiseală care vine dintr-o viaţă superficială, lipsită de sens. Poate faci parte din acea categorie de oameni care abia aşteaptă să vină week-end-ul pentru a scăpa de responsabilitate şcolii sau a serviciului ca să te uiţi la un film, să fugi la munte sau la mare cu prietenii, să ieşi în oraş sau la discotecă, să mergi la shopping umplând coşul cu lucruri pe care nu le vei folosi niciodată. Dacă aştepţi week-end-ul ca să simţi bine înseamnă că nu şti să apreciezi valoarea muncii tale şi nu ai gustat satisfacţia muncii bine făcute.
Termenele limită, examenele, nopţile nedormite, munca susţinută timp de zile sau săptămâni îţi pot aduce o bucurie imensă în final când vezi rezultatele. Trăim într-o lume în care se doreşte satisfacţie imediată, fără întârziere şi fără efort. Există în psihologie un principiu al satisfacţiei amânate: renunţi la ceea ce îţi face plăcere imediat (de exemplu să te uiţi la un film) pentru o plăcere sau o bucurie ulterioară mai mare (înveţi pentru examene chiar dacă sesiunea este încă departe). Aceasta este o motivaţie suficientă pentru a depăşi sentimentul de plictiseală faţă de lucrurile care necesită un efort mai serios.
Şi în final, sentimentul de plictiseală poate să ne determine să căutăm distracţia în mod superficial şi unde nu trebuie. Trăim într-o perioadă în care industria divertismentului este una dintre cele mai puternice şi cele mai rentabile, şi asta pentru că…ne plictisim. Dar divertismentul nu e ceva nou. Încă din sec. al XVII-lea filozoful fracez Pascal a vorbit depre divertisment ca fiind modalitatea prin care omul evită să-şi privească golul lăuntric şi să se confrunte cu vidul existenţei lui. Vid pe care numai Dumnezeu poate să-l umple. Plictiseala poate să fie cauzată de sentimentul unei vieţi lipsite de sens, căutând mereu noutatea cu gândul că ne vom simţi mai bine şi că vom uita de întrebările esenţiale ale vieţii: de ce exist? cine m-a creat? ce sens are viaţa? cum pot găsi bucuria adevărată? Poţi să te prefaci surd la strigătul conştiinţei tale, dar ştii şi tu singur că nu vei scăpa de el. Te va urmări până la sfârşit. Timpul nu este pierdut. Doar Dumnezeu poate da farmec vieţi tale, chiar şi în cele mai neinteresante şi monotone activităţi. Te-am plictisit? Am terminat.