Viaţa binecuvântatã de Dumnezeu – pag. 49-50
Mã întreb câţi dintre noi au vieţi împietrite şi înguste din cauzã cã ţinem o socotealã exactã a greşelilor care au fost comise împotriva noastrã. Câte din bolile noastre fizice, insomnie cronicã sau anxietate profundã sunt înrãdãcinate în respingeri neplãcute sau rãniri dureroase din trecut. Neiertând, nelãsând lucrurile sã treacã de la sine, nu ne rãzbunãm pe nimeni. Noi doar ne pedepsim pe noi înşine închizându-ne inima care este canalul prin care curge harul lui Dumnezeu. Cum poate Dumnezeu care îşi gãseşte plãcerea în a fi milos sã însoţeascã şi sã binecuvânteze din belşug o inimã plinã de resentiment şi lipsã de iertare? Aceasta este o imposibilitate spiritualã deoarece Dumnezeu nu-si poate nega natura Sa. Este oare un verset mai solemn decât Matei 6:15? Dar dacã nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatãl din ceruri nu vã va ierta greşelile.
Este adevãrat cã fiul lui Saul, Ionatan, a fost cel mai bun prieten al lui David. Dar nu aceasta este motivaţia principalã din spatele dorinţei lui David de a arãta bunãtate. Este ceva mult mai adânc aici decât a acorda o favoare unui prieten decedat. Observaţi întrebarea lui David: Nu mai este nimeni în casa lui Saul faţã de care sã arãt bunãtatea (mila) lui Dumnezeu? Era bunãtatea lui Dumnezeu la lucru în inima lui David care l-a fãcut sã-şi trateze duşmanii cu milã şi binecuvântare. El nu le dã ceea ce meritã deoarece Dumnezeu nu a procedat astfel cu el însuşi.
Data viitoare când suntem siguri de cât de drepţi (corecţi) suntem noi şi cât de nedrept am fost trataţi, am face bine sã ne amintim aceastã istorisire. Data viitoare când vom fi siguri cã oamenii meritã judecata şi cã nu ar trebui sã scape cu faţa curatã din greşelile pe care le-au comis, sã ne oprim fiecare şi sã ne gândim: oare astfel m-a tratat pe mine Dumnezeu? Dacã ar reacţiona la pãcatele noastre împotriva Lui aşa cum deseori noi reacţionãm faţã de cei care ne rãnesc, unde am fi acum? Adevãrul este cã noi toţi am fost iertaţi într-un mod plin de îndurare de nenumãrate ori în moduri pe care numai Dumnezeu le cunoaşte. Cu toate acestea, cât de repede reacţionãm într-un mod vehement împotriva celor care ne rãnesc doar o datã. Strigãm: Acest lucru e rãu şi îl punem pe inculpat pe lista celor puţin neiertaţi pe care o pãstrãm. Cât de deformat este simţul indignãrii noastre juste. Aceastã atitudine este departe de crucea lui Hristos, care este sursa salvãrii noastre.
Decât sã ne amintim de greşelile comise împotriva noastrã, am face cu mult mai bine sã ne amintim promisiunea lui Isus: Ferice de cei milostivi, cãci lor li se va arãta milã. Privind înapoi în viaţa mea, tot ceea ce pot sa vãd este milã şi har cu litere mari peste tot. Sã mã ajute Domnul sã am aceeaşi inimã cãtre cei care m-ar rãni sau m-ar jigni.
Aşa cum s-a dovedit, dorinţa lui David de a arãta milã nu a fost un capriciu. Era un supravieţuitor din casa lui Saul cãruia David ar fi putut sã-i arate bunãtate şi milã . Ziba l-a informat pe rege cã un fiu al lui Ionatan, Mefiboşet, trãia în Le Debar. David repede a trimis sã fie adus în Ierusalim.
Ce surprins a fost Mefiboşet! Regele David i-a liniştit imediat temerile: Nu te teme, cãci îţi voi arãta bunãtate din pricina tatãlui tãu Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pãmânturile tatãlui tãu Saul şi vei mânca pâine totdeauna la masa mea.
Decât sã distrugã, David a ales mai degrabã sã binecuvânteze. În loc sã-şi aminteascã toate faptele rele ale lui Saul, Regele David i-a înapoiat nepotului lui Saul toate pãmânturile. Nu-i de mirare cã David a fost numit om dupã inima lui Dumnezeu. El şi-a gãsit plãcerea mai degrabã în iertare decât în judecatã.
Citim de asemenea cã Mefiboşet a trãit în Ierusalim deoarece a mâncat mereu la masa regelui. Ce imagine frumoasã a modului în care Dumnezeu procedeazã cu oricine crede în Fiul Sãu, Isus Hristos. Noi nu numai cã primim milã şi iertare, dar şi suntem chemaţi sã avem pãrtãşie de cãtre Cel împotriva cãruia am pãcãtuit. Din acea zi, Mefiboşet a mâncat întotdeauna la masa regelui astfel încât regele David a putut sa se îngrijeascã de el în fiecare zi şi astfel încât el sã se bucure de prezenţa regelui. Cât de incredibilã este bunãtatea lui Dumnezeu, şi cât de binecuvântat a fost David de a imitat inima lui Dumnezeu!
– Nu putem ierta dacã nu primim şi pãstrãm iertarea lui Dumnezeu,
– Uneori îmi este greu sã-mi iert fraţii, cum pot sã-mi iert duşmanii?
– Nu cumva am pãstrat încã amãrãciune împotriva cuiva, chiar dacã mi se pare cã am iertat, sau uitat.
– Dacã nu iert, sunt departe de caracterul lui Dumnezeu şi pierd binecuvântarea Lui.
Vreau sã fiu un om dupã inima lui Dumnezeu şi primul lucru la care trebuie sã lucrez sã fie iertarea şi prezenţa judecãţii în inima.