Un tânãr predicator se plimba odatã alãturi de un predicator mai în vârsta printr-o grãdinã cu trandafiri, marturisindu-i acestuia din urmã ca nu prea stie care este voia lui Dumnezeu pentru viata lui, ce anume ar vrea Dumnezeu ca el sã facã în viatã. Predicatorul cu experientã s-a îndreptat spre un tufis de trandafiri, a rupt un boboc si i l-a dat tânarului, rugându-l sã-l desfacã, fãrã a rupe însã nici o petala! Neîntelegând ce legãturã poate sã existe între un boboc de trandafir si voia lui Dumnezeu pentru viata lui, tânãrul l-a privit întrebãtor, dar din respect faþã de colegul sãu, a încercat sã desfacã bobocul. Zadarnicã si tristã încercare. Foarte curând si-a dat seama cã nu are cum sã „înfloreascã” trandafirul fãrã a-i distruge petalele catifelate.
Predicatorul mai în vârsta i-a spus atunci cu blândeþe în glas: „Dacã nici mãcar un boboc de trandafir nu putem desface cu mâinile noastre fãrã a-i nimici frumusetea, cum ne putem închipui cã am avea înþelepciunea de a ne întelege de la bun început întreaga viatã? Dumnezeu a creat floarea si tot El o face sã înfloreascã. În mâinile mele trandafirul moare. Mã voi încrede, asadar, în cãlãuzirea Lui în fiecare clipã din zi, pentru fiecare pas din cãlãtoria pribegiei mele pe acest pãmânt. Singur Tatãl ceresc stie si cunoaste calea ce-mi stã înainte. Mã voi încrede în El, în întelepciunea Lui de a depãna momentele din viata mea, unul câte unul, la fel cum desface petalele trandafirului, una câte una.”