Lumea se îngrijoreazã, se luptã, munceste (adesea pânã la istovire) ca sã fie sigurã cã va avea bani destui. Dar credinciosii nu au nevoie sã facã lucrul acesta, deoarece Tatãl nostru ceresc ne cunoaste necesitãtile si promite sã aibã grijã de noi în fiecare zi.
Faptul de a avea o conceptie corectã în privinta banilor si a modului de administrare a lor este o provocare serioasã aflatã în fata tuturor crestinilor. Prin providenta lui Dumnezeu, oamenii se aflã în diferite situatii financiare, dar noi toti trebuie sã dãm un rãspuns acelorasi întrebãri: ce facem cu resursele noastre? Cum ar trebui sã ne cheltuim banii? Cât ar trebui sã economisim si cât sã investim? Aceste întrebãri ne pun neîncetat la probã autenticitatea si integritatea umblãrii noastre spirituale. Modul în care un credincios îsi administreazã banii si bunurile dezvãluie destul de fidel starea lui spiritualã.
Ca sã sublinieze cât de important este pentru Dumnezeu subiectul banilor si al bunurilor posedate de cineva, 16 dintre cele 38 de parabole rostite de Cristos vorbesc despre modul în care oamenii ar trebui sã se ocupe de lucrurile de pret de pe pãmânt. De fapt, Domnul nostru ne-a învãtat mai mult despre o astfel de administrare a banilor (un verset din zece în evanghelii) decât despre cer si iad laolaltã. Întreaga Biblie contine peste douã mii de referinte la bogãtie si prosperitate, de douã ori mai multe decât cele referitoare la credintã si rugãciune. Este foarte important pentru El ce facem cu lucrurile pe care ni le-a dat.
Natura banilor
În sine, banii nu sunt nici buni, nici rãi – ci neutri din punct de vedere moral. Cu toate acestea, banii sunt un criteriu corect în privinta moralei cuiva. Când ne referim la bani ne referim la mijlocul sau agentul nostru de schimb economic, ceva atât de vital, încât caracterizeazã modul cum trãim de pe o zi pe alta. Într-o societate bazatã pe plãtile în numerar, ar putea sã ne fie greu sã urmãrim felul în care cineva se foloseste de banii lui, dar în societatea noastrã, o privire aruncatã asupra registrului contabil al unei firme sau asupra unei cãrti de credit (extras de cont) va arãta cu usurintã unde s-au dus banii. Modul în care îti cheltuiesti banii aratã unde îti este inima si care sunt prioritãtile vietii tale (Mt.6:20-21). Cineva care vede cum îti cheltuiesti banii va putea sã vadã destul de bine încotro se îndreaptã viata ta moralã.
În ciuda faptului cã banii sunt amorali, întelepciunea traditionalã a crezut timp de secole cã banii corup în mod inevitabil. Dar aceastã opinie merge împotriva experientei si logici normale. Existã cu sigurantã oameni bogati depravati care îsi manifestã depravarea prin modul gresit de întrebuintare a bogãtiei lor, dar existã si bogati corecti care îsi aratã corectitudinea prin modul pios în care îsi investesc bogãtia. La fel, printre cei sãraci s-au gãsit dintotdeauna oameni depravati si oameni corecti. Prin urmare, banii nu duc neapãrat la depravare sau coruptie. Dar modul lor de folosire dezvãluie într-adevãr coruptia lãuntricã inerentã a oamenilor. Nu banii sunt problema de bazã, ci ei sunt pur si simplu un indicator al adevãratei probleme, si anume o inimã pãcãtoasã.
Chiar si unii crestini au acceptat conceptia eronatã cã banii corup si cã stau la baza tuturor problemelor vietii. Ei sustin cã este gresit ca niste credinciosi sã aibã mai multi bani decât e nevoie pentru lucrurile de strictã necesitate ale vietii. Sustinãtorii mai radicali ai aceste pozitii ar putea recomanda ca toti crestinii sã se uneascã si sã-si plaseze toti banii într-o cutie comunã, din care sã dea tuturor în mod egal – în esentã, ei recomandã o formã crestinã de comunism.
Cei care propun o asemenea pozitie extremã în privinta mânuirii banilor vor cita de fiecare datã ca argument biblic pasajul din Fapte 2:44-45: „ªi toti cei ce crezuserã erau împreunã si aveau toate lucrurile în comun; si ei au început sã-si vândã terenurile si bunurile si le împãrteau cu toti, dupã cum avea cineva nevoie.” Dar ceea ce a fãcut Biserica Primarã în Fapte 2 nu sprijinã vreo formã de comunism crestin. Printre credinciosii de la început erau unii care aveau bani, bunuri si terenuri, iar altii aveau prea putine. Când acestia ajungeau în nevoie, cei avuti îsi vindeau o parte din ce posedau si dãdeau banii credinciosilor aflati în nevoie. Cartea Faptelor nu spune cã Biserica Primarã si-a unit toate resursele si le-a împãrtit în mod egal tuturor membrilor.
Astfel, încã de la începuturile ei, Biserica a vãzut cã banii nu erau nici buni, nici rãi, ci un dar de la Dumnezeu care sã-i întretinã zilnic si sã împlineascã nevoile celorlalti.
Toate bogãtiile vin de la Dumnezeu
Profetii din Vechiul Testament au arãtat adevãrul cã toate bogãtiile vin de la Dumnezeu: „Argintul este al Meu si aurul este al Meu, spune Domnul ostirilor” (Hag.2:8, cf. Iov 28; Ps.104:24). Întrucât Dumnezeu, ca si Creator al pãmântului, are oricum totul în posesie, cu sigurantã cã nu interzice oamenilor sã foloseascã banii. Dumnezeu a dat omului întelepciunea si privilegiul de a transforma bogãtiile pãmântului în obiecte valoroase de uz curent si propriile sale talente în servicii vandabile. Un rezultat firesc a fost folosirea diferitelor metale pentru a bate monede si întrebuintarea copacilor pentru a face din lemn hârtie pentru bancnote. El doreste sã ne folosim în mod întelept de resursele naturale ale pãmântului în aceste scopuri, precum si în altele economice.
În Deuteronom 8:18, Dumnezeu face un pas mai departe: „Dar sã-ti aduci aminte de Domnul Dumnezeul tãu, cãci El este cel care-ti dã putere sã faci bogãtii.” El nu numai cã a creat materia primã pentru bogãtie, ci ne-a dat si capacitatea mintalã si fizicã de a ne îmbogãti si de a folosi aceastã bogãtie.
În providenta Sa, Domnul a fãcut ca fiecare fiintã umanã sã fie unicã, cu diferite aptitudini de a câstiga bani. Ca urmare, oamenii au scris cãrti importante si au compus piese muzicale remarcabile, au pictat tablouri memorabile si au produs capodopere de teatru si film, au proiectat minuni de inginerie, au dezvoltat noi activitãti comerciale si au fãcut progrese deosebite în tehnicã, toate acestea generând venit personal si fãcând ca structurile sociale si economice ale lumii sã beneficieze de pe urma lor. Asemenea eforturi sunt cuprinse în cadrul scopului creator al lui Dumnezeu si planului suveran pentru ca omenirea sã foloseascã marea bogãtie a pãmântului (cf. 1.Cor.4:7).
Dumnezeu vrea sã întelegi cã banii în sine sunt neutri din punct de vedere moral si cã El, ca sursã supremã a lor si a tuturor bunurilor materiale, a distribuit întreaga bogãtie ca o administrare. Noi toti administrãm bogãtia lui Dumnezeu. Banii si bunurile materiale devin atunci teste ale moralei si pun aceste întrebãri personale: Ce vei face tu cu bogãtia pe care o ai? Vei trece acest test crucial al vietii tale morale si spirituale? Din pãcate, asa cum vom vedea, multi credinciosi declarati – mai ales în ultimele decenii – nu au fost în stare sã treacã testul si L-au dezonorat pe Dumnezeu.
Neluarea testului: ademenirea materialismului
Desi nu este ceva pãcãtos sã ai bani si avere, e în mod categoric ceva pãcãtos sã-i stochezi, sã te închini lor si sã-i râvnesti cu înfocare ca simboluri ale prestigiului, lãsându-te ispitit de ei si clãdindu-ti întreaga viatã în jurul lor. Asemenea atitudini au fost totdeauna ceva obisnuit în lume, dar în ultimele câteva generatii au prins si Biserica si au devenit aici o problemã majorã. Miscarea evanghelicã, în loc sã se separe de lume si sã ofere o alternativã distinctã, pioasã la conceptia lumeascã despre bogãtie, a cedat în loc de aceasta în fata plãcerilor si s-a îndrãgostit de materialism.
Eu cred cã este un lucru îngrozitor si dezamãgitor cã multi crestini declarati nu mai par dispusi sã fie „gunoiul lumii” (1.Cor.4:13).Eu cred cã materialismul este o chestiune gravã cu care se confruntã astãzi bisericile contemporane. Atâtia membri ai lor sunt asemenea bogatului care a vrut sã-si construiascã hambare tot mai mari (Lc. 12:16-18). Cu toate acestea, el nu constituia un model pentru credinciosi. Noi nu vom oferi niciodatã necredinciosilor o alternativã corectã dacã adoptãm gândirea materialistã si practicile lumii.
Noi toti trebuie sã ne examinãm atitudinea fatã de o trãire în lux si una în sãrãcie. Proverbe 30:8-9 spune: „Nu-mi da nici sãrãcie, nici bogãtii, ci dã-mi doar pâinea zilnicã. Altfel, as putea sã am prea mult, sã Te reneg si sã spun: Cine este Domnul? Sau as putea sã ajung sãrac si sã fur, si astfel sã dezonorez numele Dumnezeului meu.” Bogãtia sau lipsa ei este un test neîncetat pentru noi. Dacã avem mai mult decât avem nevoie, vom fi ispititi sã nu ne încredem în Dumnezeu. Dacã nu avem destul, vom fi ispititi sã-I dezonorãm numele. Cheia trecerii testului bogãtiei se aflã pur si simplu în încrederea în Dumnezeu, care este infinit mai mare decât toate bogãtiile din univers.
Trecerea testului: comoara multumirii
Dictionarul defineste multumirea ca fiind „sentimentul sau manifestarea satisfactiei pe care o are cineva privind averea, pozitia sau situatia lui”. Totusi, pentru crestin, o definitie a multumirii trece cu mult dincolo de chestiunile bogãtiei si succesului lumesc. Vei gãsi o multumire realã în Dumnezeu atunci când realizezi cã Tatãl tãu ceresc posedã totul, tine totul sub control si procurã totul. O adoptare din toatã inima a acestor adevãruri va începe sã ducã la victorie în privinta capcanei materialismului.
Dumnezeu posedã totul
Dumnezeu este singurul proprietar a tot ce ai – haine, casã, masinã, computer, radiocasetofon, investitii, echipament sport, peluzã si grãdinã etc. Regele David a confirmat în mai multe rânduri acest adevãr: „Pentru cã tot ce este în cer si pe pãmânt este al Tãu… bogãtiile si onoarea vin de la Tine, si Tu domnesti peste toate” (1.Cr.29:11-12); „pãmântul este al Domnului, si tot ce cuprinde el, lumea si cei ce o locuiesc.” (Ps.24:1).
Întrucât Dumnezeu posedã totul, nu poti achizitiona niciodatã ceva nou, deoarece este deja al Sãu. Întelegerea acestui fapt este crucial în dobândirea unei atitudini biblice de multumire.
Tu trebuie sã te ocupi de bunurile tale fie din perspectiva ta, fie din cea a lui Dumnezeu. Atâta timp cât ele Îi apartin Lui, ar trebui sã nu te mai îngrijorezi si sã-L lasi pe El sã aibã grijã de ele. Asa a reactionat într-o zi John Wesley când a primit vestea cã un incendiu i-a distrus casa. El a zis doar atât: „Casa Domnului a ars. O responsabilitate mai putin pentru mine”.
Abordarea lui Wesley a fost una corectã, dar nu asa ne învatã lumea sã reactionãm. Strângerea egoistã de bunuri este mostenirea pe care o avem din partea lumii, dar e nevoie sã schimbãm aceastã perspectivã. Noi nu posedãm totul. De aceea, dacã pierzi un lucru, de fapt nu-l pierzi, pentru cã nu l-ai posedat niciodatã. Dacã cineva are nevoie de niste lucruri pe care le posezi tu, poate cã are tot atâta drept la acestea ca si tine, pentru cã ele nu sunt ale tale – ci ale lui Dumnezeu.
Dumnezeu tine totul sub control
Urmeazã de aici cã dacã Dumnezeu posedã totul, El si tine totul sub control. Vechiul Testament subliniazã faptul cã Dumnezeu tine în mod suveran sub control toate împrejurãrile în vederea propriilor Sale scopuri. Isaia 46:9-10 spune: „Amintiti-vã de lucrurile din trecutul îndepãrtat, cãci Eu sunt Dumnezeu, si nu existã altul ca mine, care sã spunã de la început care va fi sfârsitul si din timpuri strãvechi lucruri care n-au fost fãcute, spunând: telul meu va fi atins, si Îmi voi realiza toatã buna Mea plãcere” (cf. 1.Cr.29:11-12; Iov 23:13; Ps.33:11; Prov.16:9; 21:1,30). Daniel a exprimat acelasi gând când a multumit si L-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru cã i-a fãcut cunoscutã semnificatia visului regelui: „Numele lui Dumnezeu sã fie binecuvântat pentru totdeauna, cãci întelepciunea si puterea sunt ale Sale. El este Cel care schimbã timpurile si epocile; El îi schimbã pe regi si îi întroneazã; El dã întelepciune celor întelepti si cunostintã acelor bãrbati care au pricepere. El este Cel care dezvãluie lucrurile profunde si ascunse; El stie ce este în întuneric, si lumina locuieste cu El” (Dan.2:20).
Acelasi fel de teologie l-a sustinut pe Daniel când a fost aruncat în groapa cu lei (Dan.6). În ciuda împrejurãrii periculoase din cauza prezentei leilor flãmânzi, se pare cã lui Daniel i-a fost relativ usor în groapã. Versetul 23 spune: „Daniel a fost scos din groapã si nu s-a gãsit nici o vãtãmare asupra lui, deoarece s-a încrezut în Dumnezeul sãu”.
Între timp, regele Darius si-a petrecut noaptea în împrejurãri perfecte în palatul sãu regal, totusi n-a putut sã mãnânce, sã doarmã, sã bea sau sã se distreze. De ce un asemenea contrast neasteptat între Daniel si rege? Pentru cã Daniel a avut acea credintã care se încrede în Dumnezeu, stiind cã El detine controlul suveran peste orice lucru. Darius era nervos si cu nervii zdruncinati pentru cã nu-L cunostea pe Cel care detine controlul si pentru cã credea cã împrejurãrile se desfãsurau în mod necontrolat.
Dacã Daniel a putut sã se încreadã în controlul lui Dumnezeu pentru o situatie care îi ameninta viata, si tu te poti încrede în El în toate împrejurãrile în care te gãsesti – chiar si în cea mai neînsemnatã îngrijorare legatã de bani.
Dumnezeu procurã totul
Dumnezeu posedã toate resursele si tine sub control orice împrejurare, astfel încât poate sã Se îngrijeascã de orice nevoie a copiilor Sãi. Apostolul Paul i-a asigurat pe credinciosii filipeni cã „Dumnezeul meu Se va îngriji de toate nevoile voastre potrivit bogãtiilor Sale în glorie în Cristos Isus” (Fil.4:19).
Unul din cele mai frumoase nume ale lui Dumnezeu este Iehova-Iire, „Domnul poartã de grijã” (Gen.22:14). Purtarea de grijã a lui Dumnezeu fatã de cei ce se încred în El este asa de caracteristicã naturii Sale, încât acesta este unul dintre numele Sale. Poate cã nu te îndoiesti de majoritatea atributelor lui Dumnezeu (de exemplu, sfintenia, iubirea, bunãtatea, puterea, dreptatea si gloria Lui), dar poate cã te întrebi uneori dacã Se va îngriji sau nu de nevoile tale. Totusi, exact în privinta aceasta i-a atentionat Isus în Matei 6:25-34 pe cei care Îl urmau când a spus sã nu se îngrijoreze de ceea ce vor mânca, bea sau îmbrãca.
Dumnezeu este si azi Iehova-Iire, Dumnezeul care poartã de grijã, si iatã de ce a spus David: „Nu l-am vãzut pe cel drept pãrãsit sau pe urmasii lui cersindu-si pâinea” (Ps.37:25). O parafrazã a lui Luca 12:30 sunã astfel: „Toatã omenirea îsi bate capul în cãutarea pâinii zilnice”. Lumea se îngrijoreazã, îsi bate capul si lucreazã – adesea pânã la istovire – ca sã se asigure cã va avea suficienti bani. Tatãl nostru ceresc ne cunoaste nevoile si promite sã aibã grijã de noi în fiecare zi, iar acest lucru te ajutã sã muncesti pentru pâinea ta zilnicã cu altã atitudine.
Dacã stii cã Dumnezeu posedã tot ce se aflã în lume, tine sub control toate bunurile ei si poate sã-ti poarte de grijã ca si copil al Sãu, atunci nu ai deloc nevoie sã te încrezi în lux, sã fii ademenit de materialism sau sã faci stocuri pentru viitor. În viata ta zilnicã de crestin nu ai nevoie sã gravitezi în jurul acestor îngrijorãri, ci doar sã fii multumit cu ce ai (1.Tim.6:6-8; Evr.13:5). Nu trebuie sã posezi totul sau sã fii în control peste orice împrejurare ca sã ai destui bani pentru nevoile tale fundamentale. În loc de aceasta, poti lãsa la o parte orice îngrijorare si neliniste în legãturã cu nevoile tale si sã primesti cu bucurie orice îti dã Dumnezeu ca sã investesti în regatul [Împãrãtia] Sãu (Mt.6:31-34). Acesta este rãspunsul biblic la modul cum ar trebui sã vedem bogãtia si cum ar trebui sã începem sã rezolvãm orice preocupare egoistã cu lãcomia si materialismul.
(adaptare dupã John MacArthur – Ai cui sunt banii Tãi? Un ghid biblic de folosire a averii lui Dumnezeu, ed. Agape Fãgãras, 2006)