Unde este creierul profesorului

Prin credinţã…

Un profesor de filosofie, ateu, vorbeşte clasei sale despre ce spune ştiinţa în legãturã cu Dumnezeul Atotputernic. El îi spune unuia dintre studenţi, devenit de curând creştin, sã se ridice în picioare …

Profesorul: Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
Studentul: Da, domnule!
P: Deci crezi în Dumnezeu?
S: Absolut, domnule!
P: Dumnezeu este bun?
S: Bineînţeles!
P: Dumnezeu este Atotputernic?
S: Da!
P: Fratele meu a murit de cancer, deşi s-a rugat lui Dumnezeu sã-l vindece. Majoritatea oamenilor din lumea aceasta ar încerca sã ajute pe cineva care este bolnav, dar Dumnezeu nu a fãcut-o. Cum este atunci Dumnezeu bun?
Studentul tace.
P: Nu poţi rãspunde, nu-i aşa? Hai sã vedem din nou, tinere prieten. Este Dumnezeu bun?
S: Da.
P: Este Satan bun?
S: Nu.
P: De unde vine Satan?
S: De la Dumnezeu?
P: Exact! Spune-mi, fiule, existã rãu în aceastã lume?
S: Da!
P: Rãul este peste tot, nu-i aşa? Si Dumnezeu a fãcut tot ce existã. Corect?
S: Da.
P: Atunci cine a creat rãul?
Studentul nu rãspunde.
P: Existã boalã? Imoralitate? Urã? Urâţenie? Toate aceste lucruri îngrozitoare existã în lume, nu-i aşa?
S: Da, domnule!
P: Deci cine le-a creat?
Studentul nu are nici un rãspuns.
P: Stiinţa spune cã avem cinci simţuri cu care obişnuim sã cunoaştem şi sã observãm lumea din jurul nostru. Spune-mi, fiule…L-ai vãzut vreodatã pe Dumnezeu?
S: Nu, domnule.
P: Spune-ne, L-ai auzit vreodatã pe Dumnezeu?
S: Nu, Domnule.
P: L-ai pipãit vreodatã pe Dumnezeu, L-ai gustat pe Dumnezeu, L-ai mirosit pe Dumnezeu? Ai avut vreodatã vreo percepţie senzorialã în legãturã cu Dumnezeu?
S: Nu, Domnule, mi-e teamã cã nu.
P: Cu toate acestea, tot mai crezi în El?
S: Da.
P.: Conform protocolului empiric, testabil, demostrabil, ştiinţa spune cã Dumnezeul tãu nu existã. Ce spui despre asta, fiule?
S: Nimic. Eu doar am credinţã. Da, credinţã. Si aceasta este problema pe care o are ştiinţa.
Domnule profesor, existã un lucru numit cãldurã?
P: Da.
S: Si existã un lucru numit rãcealã?
P: Da.
S: Nu, domnule, nu existã.
În amfiteatru s-a fãcut foarte linişte la aceastã rãsturnare de situaţie.
S: Domnule, poţi avea pierderi de cãldurã, chiar mai multã cãldurã, supercãldurã, megacãldurã, puţinã cãldurã sau deloc. Dar nu poţi avea ceva numit rece. Putem sã avem -273.15 oC, dar nu putem sã mergem mai departe de atât. Nu existã un astfel de lucru numit rece. Rece este doar un cuvânt folosit pentru a descrie absenţa cãldurii. Nu putem mãsura rãceala. Cãldura e energie. Recele nu este opusul cãldurii, domnule, ci absenţa ei.
S: Dar ce spuneţi despre întuneric, domnule? Existã un astfel de lucru numit întuneric?
P: Da. Ce este noaptea dacã nu întuneric?
S: Vã înşelaţi din nou, domnule. Întunericul este absenţa a ceva. Puteţi avea luminã slabã, luminã normalã, luminã strãlucitoare, flash de luminã…Dar dacã nu ai luminã în mod constant, nu ai nimic şi acest nimic e numit întuneric, nu-i aşa? În realitate, întunericul nu existã. Dacã ar exista, am fi în stare sã facem întunericul mai întunecos, nu-i aşa?
P: Si ce anume vrei sã arãţi cu asta, tinere?
S: Ceea ce vreau sã demonstrez este cã premisa dumneavoastrã filosoficã este şubredã.
P: Subredã? Poţi sã explici?
S: Domnule, dumneavoastrã construiţi pe o premisã a dualitãţii. Dumneavoastrã susţineţi cã existã viaţã şi moarte, un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rãu. Gândiţi conceptul de Dumnezeu ca ceva finit, ceva ce poţi mãsura. Domnule, ştiinţa nu poate explica un gând. Se foloseşte de electricitate şi magnetism, dar nu a înţeles-o pe deplin pe nici una dintre ele. (…) Moartea nu este opusul vieţii: doar absenţa acesteia. Acum, spuneţi, Dumneavoastrã îi învãţaţi pe studenţi cã ei au evoluat din maimuţe?
P: Dacã te referi la procesul de evoluţie natural, da, bineînţeles.
S: Aţi putut observa evoluţia cu proprii dumneavoastrã ochi?
Profesorul dã din cap cu un zâmbet, începând sã înţeleagã spre ce merge argumentul lui.
S: De vreme ce nu aţi observat niciodatã procesul evoluţiei în curs şi nici mãcar nu puteţi dovedi cã acest proces continuã şi azi, nu-i aşa cã predicaţi opinia? Nu sunteţi un om de ştiinţã, ci mai degrabã un predicator?
Încãperea este în linişte deplinã. Profesorul se uitã fix la student, cu o faţã impenetrabilã.
S: Este cineva în clasã care a vãzut creierul profesorului?
S: Este cineva care sã fi auzit creierul profesorului, sã-l fi pipãit, sã-l fi mirosit? Se pare cã nu e nimeni…deci, potrivit cu regulile empirice, stabile, demonstrabile, ştiinţa spune cã dumneavoastrã nu aveţi creier, domnule. Cu tot respectul, domnule, cum putem avea încredere în cursurile dumneavoastrã?
P: Cred cã va trebui sã le acceptaţi prin credinţã, fiule.
S: Asta este, domnule. Legãtura dintre om şi Dumnezeu este CREDINTA. Doar aceasta ţine lucrurile în viaţã şi în mişcare.

Top